Mama micului Boc

Pe o stânca neagra, într-un vechi satuc, chiar într-o casuta, lânga un patuc, plânge si suspina o batrâna mica, care are fiu cât un pustiulica.

Caci la guvernare fiul ei iubit a plecat aseara si n-a mai venit.

Celularul suna noaptea jumatate.

Nu-i semnal, si totusi:

- Oare cine-i, frate?

- Eu sunt, buna maica, fiul tau dorit, n-a mai mers Taromu’ si n-am mai venit Sun din Capitala, voi fi premier.

M-a numit chiar Zeus, sunt timonier. Capitan e dânsu’, e ca la armata. Mica mea ostire fuge sfarâma ta.

Vine criza, foamea, oamenii ma-njur.

L-am servit pe dânsu’, m-a mâncat în cur.

- Ce spui tu, straine?

Emil e departe, cica de Basescu nu se mai desparte.

Am crezut ca-i gluma, dar era sa mor.

L-am vazut aseara la televizor

Emil e cuminte, nu e derbedeu.

De esti tu acela, nu-ti sunt mama eu!

Lasa-ma cu Zeus, finca omul chel se joaca cu tine cum doreste el.

Te-a numit pe tine dupa Stolojan.

Crezi ca e pe bune?

Te-a luat de fazan.

Am vorbit cu tac-tu, asculta-l pe mos: dupa tine vine Leana lu’ Cocos.

Du-te la Basescu, fa-i un ultim sluj, apoi ia Taromu’, sa te-ntorci la Cluj!